Săptămâna precedentă gigantul coreean LG a anunţat în ţările asiatice noul telefon dual core Optimus 2X, însă datele disponibilităţii pentru continentul european erau limitate. La jumătatea acestei săptămâni, cei de la LG au revenit cu un comunicat de presă prin care au anunţat oficial telefonul şi în Europa, acesta începând a fi livrat magazinelor chiar din luna următoare, ianuarie.
Performanţe şi dotări
LG Optimus 2X foloseşte procesorul dual core de 1 Ghz NVIDIA Tegra 2 şi poate rula fluent conţinut video FullHD 1080p. De asemenea, poate transmite filmele mai departe către un televizor HD prin intermediul portului HDMI, sau DLNA, fără niciun fel de cablu (este necesar însă ca şi televizorul să dispună de tehnologia menţionată).
Telefonul este bazat pe sistemul de operare Android 2.2 (update-abil la noua versiune 2.3) şi dispune de un ecran de 4 inchi, cu o rezoluţie de 800×480 pixeli. Memoria integrată este de 8 GB şi poate fi extinsă prin intermediul unui card MicroSD până la 32 GB, iar camera foto principală poate înregistra imagini la 8 Megapixeli şi clipuri video la rezoluţie FullHD 1080p.
Mai mult, produsul poate fi folosit şi pe post de consolă de jocuri, procesorul performant rulând cu uşurinţă chiar şi jocurile cu grafică 3D avansată.













Wow,wow si iar wow.
Era bine de stiut la ce pret va fi vandut un asemenea gadget si ce autonomie va putea oferi acumulatorul din dotare. Oricum, numai cuvinte de lauda pentru LG. S-au intrecut pe ei insasi si lupta cu cei mari deja consacrati (Samsung, Iphone, HTC).
Pretul va fi in jurul a 550 euro in europa. Nu stiu daca acest pret include sau nu taxe…
am iphone…e mult mai bun ca orice tel…fara suparare….cine are bani…iphone(3-4)
Radule, Raducule… bine zici cine are bani… oricum ce vroiam sa iti zic eu e ca iPhone-ul e asa de “bun” doar din cauza logoului Apple si a aplicatiei App Store (care nu am de comentat, e jos palaria). In schimb, incearca sa deschizi ochii si sa vezi si alte lucruri oferite de piata chiar in momentul asta. Vei fi surprins ca majoritatea telefoanelor de sub 700-800 euro bat iPhone-ul tau 4 in tot.
Pace!
Fara suparare dar nu discutam despre iphone.. discutam despre LG Optimus 2X prezent in acest articol . Consider ca va fi mult peste celelalte smartphone-uri iar acest terminal va lansa o noua competitie pe aceasta piata .
iphone e depasit…samsung galaxy`s e pe primul loc dupa parerea mea
Iphone a deschis o noua era a tel mobile dar samsung I9000 Galaxy S sterge cu iphone 4 pe jos
)). http://www.gsmarena.com/compare.php3?idPhone1=3115&idPhone2=3275
PT DRAGUL DE RADU care crede cu tarie in tel lui
Aveti o data cand va ajunge in Romania?
il astept cu nerabdare
Am galaxy s, ar fi un “telefon” bun, dacă ar fi curat de samsung bloatware. (pentru cat platesti e bun, hardware minunat, dar lipsa mare in departamentul resurse
mai ales ram)
Abia astept sa pot sa cumpar x2. Sper sa apara cât de curând pe emag.
Spor!
parerea mea ca xperia 10 e beton au il am de cand a aparut si merge foarte fain
[...] însă sunt şanse mari ca mobilul să folosească acelaşi procesor Dual-Core Tegra 2, precum fratele mai mic, Optimus 2X, ecran de 4,3 inch şi noul sistem de operare optimizat pentru procesoarele dual-core, Android 3.0 [...]